Paradoxal, doar cele mai fidele înregistrări, nu sunt cele mijlocite de tehnologia rece a laserului, ci provin de la un ac amărât, care zgârie cu romantism un disc din plastic (ştim, nu e chiar „plastic", dar lăsaţi aşa, de dragul romantismului). 

Cei care şi-au trăit tinereţea prin anii '70-'80 ştiu foarte bine ce au pierdut: în acele vremuri, perfidul calculator „HAL" era (încă) doar o prezenţă pe ecran. Pentru a se uita la „Odiseea Spaţială 2001", mergeau la cinematograf sau, în cel mai rău caz, puneau o casetă VHS în videoul clandestin, trecut cu mari emoţii şi sacrificii prin vamă. Iar atunci, când aveau chef de muzică, punea un disc la pick-up. În acele vremuri, se trăia într-un univers „analog". Şi, cel puţin din acest punct de vedere, era bine. Vinilul reprezenta mediul perfect de redare a sunetului.

Cu timpul, laserul a învins. Muzica s-a mutat în alt univers, mai fidel şi mai rece: era digitală. Cei pasionaţi de sunetul analog au rămas fideli vinilului. Şi, în timp, au avut de câştigat. Sunetul „analog" este mai „cald". O spun toţi cei care au decis, măcar o dată, să mai asculte hârâitul unui LP. Chiar dacă noile pick-up-uri folosesc o foarte subtilă rază laser, în locul dozei clasice, nostalgicii vor strâmba, inevitabil, din nas.

Mihnea Lazăr - Pasiunea.Eu